Bacteriile, nu fungii, par să fie principalii vinovaţi în sindromul auto-berăriei (ABS), o afecţiune medicală rară în care unele persoane ajung să pară „în stare de ebrietate” după masă, deşi nu au consumat deloc alcool.
Ce este sindromul auto-berăriei (ABS) şi de ce este greu de recunoscut
În practică, ABS este diagnosticat foarte rar, iar comunitatea medicală nu are încă un consens clar privind tratamentul. Din acest motiv, mulţi pacienţi ajung să consulte mai multe centre medicale, doar ca să fie consideraţi consumatori ascunşi de alcool şi să plece fără un diagnostic.
Pe lângă simptomele de intoxicaţie, creşterile de etanol din organism pot contribui la afectarea ficatului şi pot declanşa probleme serioase sociale, familiale şi chiar legale.
O dificultate majoră ţine şi de evaluare: episoadele pot fi intermitente, iar confirmarea presupune testări riguroase (de pildă monitorizarea alcoolemiei în contexte controlate) şi corelarea lor cu analiza microbiomului intestinal.
Cel mai amplu studiu de până acum: probe de scaun de la 22 de pacienţi
În cel mai mare studiu de acest tip, cercetătorii au analizat probe de scaun de la 22 de pacienţi diagnosticaţi cu ABS, comparându-le cu cele ale partenerilor lor din aceeaşi gospodărie care nu aveau simptome. Această abordare a ajutat la controlul influenţelor de mediu şi al factorilor alimentari, cunoscute pentru impactul asupra microbiomului intestinal.
Deşi numărul de participanţi rămâne modest, el este relevant pentru o boală rară, mai ales deoarece pacienţii au fost testaţi riguros pentru ABS, iar bacteriile din intestinul lor au produs niveluri ridicate de etanol când au fost cultivate în experimente de laborator.
De la suspiciunea de drojdii la implicarea bacteriilor: rolul Klebsiella pneumoniae
Studiul actual a fost declanşat indirect de interesul crescut al pacienţilor după ce microbioloaga Jing Yuan de la Institutul de Pediatrie al Capitalei din Beijing a primit numeroase solicitări de la persoane care doreau testare pentru ABS.
În 2019, Yuan (care nu a participat la cercetarea de faţă) publicase rezultate care indicau Klebsiella pneumoniae drept cauză probabilă a ABS, mai degrabă decât forme comensale de drojdii, aşa cum se suspectase anterior în unele cazuri. Ea i-a direcţionat pe cei care au contactat-o către gastroenterologul Bernd Schnabl (Universitatea California San Diego), care a început recrutarea pentru un studiu de continuare.
Echipa a fost coordonată de specialista în boli infecţioase Elizabeth Hohmann (Massachusetts General Hospital) şi de Schnabl.
Rezultate cheie: etanol mai mult în „pusee”, K. pneumoniae şi Escherichia coli mai frecvente
Cercetătorii au observat că, în culturile bacteriene provenite de la pacienţii aflaţi în „pusee” (perioade cu simptome de intoxicaţie), producţia de etanol a fost mai mare decât în culturile din perioadele de remisie sau decât la partenerii din aceeaşi locuinţă fără ABS. Acest lucru s-a potrivit şi cu valorile alcoolemiei măsurate în aceeaşi perioadă.
Două specii bacteriene cunoscute că pot produce etanol au fost găsite mai frecvent la pacienţii cu ABS:
- Klebsiella pneumoniae
- Escherichia coli
Dintre acestea, Escherichia coli a fost în mod special supraabundentă în timpul puseelor de ABS.
Un caz cu îmbunătăţire după transplant de materii fecale
În cadrul studiului, simptomele unui pacient s-au ameliorat vizibil după ce a primit două transplanturi de materii fecale de la un donator neafectat, cu scopul de a „reseta” microbiota intestinală.
După a doua administrare, pacientul a rămas în remisie timp de peste 16 luni, iar familia a relatat că comportamentul său obişnuit „a revenit, în esenţă”.
Direcţii de tratament: dietă, probiotice şi ţintirea unor căi metabolice
Autorii sugerează că ameliorarea pentru pacienţii cu sindromul auto-berăriei (ABS) ar putea veni din promovarea sau introducerea, prin:
- modificări alimentare,
- transplant de materii fecale,
- probiotice,
a altor tulpini de bacterii intestinale care pot metaboliza etanolul mai eficient.
Totuşi, Schnabl subliniază că nu poate fi exclusă complet posibilitatea ca unele cazuri de ABS să fie determinate de fungi sau drojdii.
În plus, o altă strategie ar putea viza gene bacteriene implicate în căi metabolice pe care cercetătorii le-au găsit mai active în perioadele de remisie, cu potenţial de reducere a simptomelor.
Un aspect practic important, deşi nu înlocuieşte tratamentul, este gestionarea riscului social şi medical: pacienţii cu episoade recurente pot avea nevoie de documentaţie clinică şi de o urmărire coordonată (gastroenterologie/hepatologie), deoarece consecinţele asupra ficatului şi impactul asupra vieţii de zi cu zi pot fi semnificative.
Implicaţii mai largi: dezechilibre „extreme” ale microbiomului şi legături cu boli hepatice
Echipa notează că pacienţii cu ABS din acest studiu prezentau dezechilibre „extreme” ale microbiomului intestinal. Alte cercetări au raportat niveluri scăzute de producţie de etanol la persoane cu diabet şi au asociat microbii intestinali producători de etanol cu boala ficatului gras, cea mai frecventă afecţiune hepatică la nivel global.
Aceste observaţii deschid o întrebare mai amplă: cât de comună este producţia de etanol de către microbiomul intestinal în populaţia generală şi cât de răspândite ar putea fi implicaţiile patologice.
Autorii subliniază, de asemenea, importanţa microbiomului intestinal şi a metaboliţilor microbieni pentru sănătatea umană.
Studiul a fost publicat în revista „Nature Microbiology”.
Comentarii
Încă nu există comentarii. Fii primul!
Lasă un comentariu