NASA anunță schimbări majore în planurile pentru trimiterea oamenilor pe Lună.

Pe măsură ce aşteptăm misiunea istorică Artemis II - la bord cu astronautul canadian Jeremy Hansen - NASA a anunţat modificări substanţiale ale programului Artemis.

Conform noilor planuri, următoarea misiune, Artemis III, nu va mai duce oameni pe suprafaţa Lunii. În schimb, va include o suită de teste tehnologice în orbita joasă a Pământului. Abia Artemis IV este programată să devină prima aselenizare cu echipaj din această etapă a programului, undeva în 2028.

Sunt profesor, explorator şi geolog planetar. Fac parte din Echipa Ştiinţifică Artemis III şi sprijin NASA în dezvoltarea instruirii de geologie pentru astronauţii Artemis.

În cercetarea mea analizez eşantioane din programul Apollo şi meteoriţi lunari, pentru a înţelege mai bine geologia Lunii.

De ce au fost făcute schimbările?

Deşi nu este afectată direct de anunţul NASA de săptămâna trecută, seria de amânări recente pentru Artemis II este un indiciu clar al dificultăţilor care apasă de ani de zile asupra întregului program Artemis.

După un prim pas înapoi, provocat de o scurgere de hidrogen lichid observată în timpul unei repetiţii generale cu alimentare („repetiţie umedă”) din 3 februarie, au apărut probleme suplimentare şi la a doua repetiţie, desfăşurată între 19 şi 20 februarie. În consecinţă, cea mai timpurie dată posibilă pentru lansare a ajuns la 1 aprilie.

Asta ar însemna să treacă peste trei ani de la prima misiune Artemis. Pauzele atât de mari între zboruri reduc capacitatea de a perfecţiona rapid sistemele şi duc la reapariţia aceloraşi tipuri de defecţiuni (de pildă, scurgeri de combustibil).

În plus, după pierderea a peste 4.000 de angajaţi - aproximativ 20% din personal - în 2025, NASA se confruntă şi cu o presiune serioasă asupra forţei de muncă, ceea ce întinde şi mai mult limitele programului Artemis.

Aceste realităţi par să fi fost asumate şi de noul administrator NASA, Jared Isaacman, care a scris recent pe reţelele sociale că „s-au încheiat vremurile în care NASA lansa rachete către Lună o dată la 3 ani”.

O componentă majoră a planului vizează standardizarea „treptei superioare” a rachetei Space Launch System (SLS) - segmentul care împinge nava din orbita joasă a Pământului pe traiectoria către Lună.

Programul Artemis revigorat: Artemis III şi Artemis IV

După anunţul NASA au circulat numeroase ştiri despre reorganizarea programului Artemis, multe prezentând situaţia ca pe o „anulare” a Artemis III.

Aceasta nu este nici o descriere corectă, nici una echitabilă a noii direcţii. Mulţi oameni - inclusiv eu - consideră că planul actualizat este nu doar mai realist, ci şi atractiv prin ceea ce aduce.

Este adevărat că Artemis III nu va mai marca prima revenire a oamenilor pe Lună după Apollo 17 din 1972. În schimb, misiunea va lansa capsula cu echipaj Orion în orbita joasă a Pământului, unde astronauţii vor face teste în spaţiu pentru tehnologii critice: sisteme de susţinere a vieţii, propulsie şi comunicaţii.

Cât timp se află pe orbită, este de asemenea de dorit ca Orion să facă întâlnire orbitală şi să se cupleze cu unul - sau chiar cu ambele - landere lunare dezvoltate comercial de SpaceX şi Blue Origin. Decizia are logică: planul iniţial sărea direct de la Artemis II la suprafaţă, fără verificarea în zbor a unor elemente esenţiale ale misiunii.

Echipajul ar putea, totodată, să testeze noile costume spaţiale proiectate de Axiom Space, lucru important deoarece aceste costume nu au mai fost purtate într-o misiune spaţială reală.

Prin urmare, această restructurare scade riscurile şi creşte şansele ca o misiune cu oameni pe suprafaţa Lunii să reuşească în 2028 - când rolul de aselenizare revine Artemis IV, nu Artemis III.

Cea mai interesantă - şi neaşteptată - parte a anunţului a fost intenţia NASA de a încerca nu una, ci două aselenizări în 2028, urmate apoi de câte o misiune în fiecare an. Dintr-odată, ritmul se apropie mai mult de modelul programului Apollo, care a trimis 11 misiuni cu echipaj în patru ani.

O astfel de cadentare mai alertă ar avea şi un efect direct asupra pregătirii astronauţilor: lecţiile învăţate dintr-un zbor ar putea fi aplicate rapid la următorul. Pentru echipele ştiinţifice, inclusiv pentru cei implicaţi în instruirea geologică, un calendar mai dens înseamnă şi o continuitate mai bună între obiectivele de explorare şi capacitatea reală de a colecta probe relevante.

În acelaşi timp, accentul pus pe teste în orbita joasă a Pământului întăreşte legătura dintre NASA şi industria spaţială comercială. Integrarea, cuplarea şi operarea împreună a capsulei Orion cu sisteme dezvoltate de SpaceX şi Blue Origin pot reduce surprizele tehnice înainte de zborurile către Lună şi pot clarifica responsabilităţile operaţionale, de la comunicaţii până la siguranţa echipajului.

Ce se întâmplă cu Lunar Gateway?

Un element important a lipsit în mod vizibil din anunţul de săptămâna trecută: orice referire la Lunar Gateway. Acesta este micul avanpost orbital (o staţie spaţială) care ar urma să înconjoare Luna ca parte a programului Artemis.

În planurile iniţiale, a doua aselenizare, Artemis IV, trebuia să ajungă pe suprafaţa Lunii trecând prin Lunar Gateway.

Lunar Gateway contează enorm pentru Canada deoarece ar urma să găzduiască Canadarm3. După cum sugerează numele, Canadarm3 este braţul robotic de generaţie următoare al Canadei şi reprezintă o contribuţie de 2 miliarde de dolari la programul Artemis.

Proiectul continuă moştenirea roboticii canadiene de la Canadarm şi Canadarm2, însă este considerabil mai avansat, incluzând inteligenţă artificială - necesară din cauza distanţei mari la care va opera faţă de Pământ.

Pe măsură ce NASA definitivează arhitectura pentru a doua şi pentru misiunile ulterioare de pe suprafaţa Lunii, sper - pentru binele programului spaţial canadian - ca Lunar Gateway, împreună cu Canadarm3, să rămână parte din plan.

Gordon Osinski, profesor de Ştiinţele Pământului şi Planetare, Western University

Acest articol este republicat din The Conversation în baza unei licenţe Creative Commons. Citiţi articolul original.